Săptămâna legumelor şi fructelor donate la Școala Gimnazială „Traian”

În cadrul activităţilor de Strategie Națională și Acțiune Comunitară, la Şcoala Gimnazială „Traian“, din Târnăveni, județul Mureş, s-a desfășurat în săptămâna 12-17 noiembrie 2021, campania de sprijinire a copiilor/tinerilor din învăţământul de masă, denumită ,,Săptămâna legumelor şi fructelor donate“.
În cadrul acesteia, conducerea școlii, alături de d-na profesor învățământ primar Deteşan Mirela, coordonator local SNAC și  de voluntari, învăţătorii şi profesorii școlii, s-au mobilizat foarte repede şi eficient. Aceștia  au popularizat acțiunea campaniei, aceea  de donare de fructe și legume, celor aflati în nevoie,  în rândul elevilor şi părinţilor.
Astfel, miercuri, 16. 11.2021 s-au strâns, la nivelul școlii, cantități însemnate  de legume și fructe, care au fost donate copiilor aflați în plasament la Casa de tip familial, din Târnăveni, str. Lebedei, nr. 6, jud. Mureş.

             Elevii au participat cu mult interes și entuziasm, fiind mulțumiți că au putut oferi și ei, din puținul lor, câte ceva, acestor copii care aveau atât de multă nevoie de ajutor.

            Prin acest demers, voluntarii şcolii intenţionează să dezvolte şi să întărească abilităţile copiilor/tinerilor de a trăi, împreună cu ceilalţi, într-o societate solidară, în care contează valenţele umanitare, implicarea şi angajamentul.

Mulțumim tuturor cadrelor didactice, părinților şi elevilor care s-au implicat în acest proiect caritabil şi au  adus un strop de fericire şi bucurie celor aflați în nevoi!

                                           Conducerea Școlii Gimnaziale „TRAIAN”  Târnăveni

                                                                            Director, prof. Bichiș Ioana

Imagini puteți vedea pe următorul link.

 

Școala noastră în ECOOLori

În perioada 30 august – 29 octombrie 2021, Școala Gimnazială „Traian” a derulat cu succes proiectul educațional “Școala noastră în ECOOLori”, realizat în parteneriat cu Asociația Tineretului Maghiar de pe valea Târnavei Mici și cu finanțare din partea Consiliului Local Târnăveni respectiv Primăria Municipiului Târnăveni.

În cadrul proiectului au fost întreprinse următoarele activități principale:

– dotarea școlii cu 22 buc. de pubele, de 120 l, respectiv 60 buc. de coșuri de gunoi cu capac, de 35 l, pentru colectarea selectivă a deșeurilor, respectând semnificația culorilor în conformitate cu procedura de colectare selectivă,

– organizarea mai multor activități de educație ecologică în rândul elevilor, sub coordonarea cadrelor didactice voluntare,

– amplasarea, în curtea școlii, a mai multor bannere, cu rol de estetizare, respectiv de transmitere a unor  mesaje de educație ecologică,

– amplasarea, în incinta școlii, a unui număr de 20 de umbrele colorate, care să atragă atenția asupra colectării selective pe bază de culori,

– instruirea elevilor, a cadrelor didactice şi a celorlalţi angajaţi privind colectarea selectivă a deşeurilor.

Prin activitățile derulate în cadrul acestui proiect am urmărit conştientizarea comunității școlare, de la Școala Gimnazială Traian Târnăveni cu privire la importanța protejării mediului înconjurător, dezvoltarea unei atitudini responsabile față de colectarea selectivă a deșeurilor, în rândul cadrelor didactice, elevilor și părinților acestora, atât în cadrul școlii, dar și acasă, promovarea și implementarea unui sistem de colectare selectivă a deşeurilor şi managementul acestora, transformarea școlii într-o instituție de învățământ plină de culoare, mai curată, o școală COOL în percepția elevilor.

Imagini puteți vedea pe următorul link

 

                                  

Beiratkozás előkészítő osztályba

Kedves Szülők !

A TRAIAN Általános Iskola magyar tannyelvű előkészítő osztályt indít a 2021 – 2022 – es iskolai évben: létszám: 22 fő                                                                                                                                                                    osztálytanító: Szász Irén

 Amit ajánlunk:
• gyerekközpontú tanítás, változatos módszerek, szeretetteljes, családias hangulat, közösségépítés,
• jól felszerelt, hangulatos tanterem,
• nagy udvar, évente bővülő zöld felület, játszópark elemistáknak, 2 tornaterem,  több ezer kötetes könyvtár,                                                                                                                                                                              • általános orvosi rendelő, fogorvosi rendelő, pszicho- és logopédiai kabinet  

Kikre számítunk?
☺olyan gyerekek akik 2021. december  31 –vel bezárólag töltik be a 6. életévüket

Beiratkozás (első szakasz):

  1. a) személyesen: időtartam: 2021. március 29 – től április 28 – ig,                                                                                    helyszín: az iskola titkárságán, hétfő – csütörtök, 0800 és 1800 órák között                                                                                            péntek, 0800 és 1700 órák között
  1. b) online : gimnaziultraian@yahoo.com elektronikus postacímre elküldeni a szükséges iratokat

Beiratkozáshoz szükséges iratok:        

• beiratkozási típuskérvény     

                 igényelhető az iskolában,

                 vagy letölthető a minisztérium / oktatási intézmény honlapjáról 
a szülők személyi igazolványa
(eredeti és másolat),
a gyermek születési bizonyítványa  
(eredeti és másolat),
családorvos által kibocsátott oltási igazolás
,

  • ajánlás az óvodától a gyerek kompetenciáira vonatkozóan, amennyiben a 6. életévét augusztus 31 – december 31 között betöltő gyerek járt napközibe,
  • a gyermek pszichoszomatikus fejlődését igazoló dokumentum, amennyiben a 6. életévét augusztus 31 – e

  után betöltő gyerek nem járt óvodába, illetve külföldről tért haza családjával , ellenkező esetben ez évtől nem szükséges ezt az iratot csatolni,

Hogyan történik a beiratkozás?

  1. lépés: beiratkozást kérvényező formanyomtatvány (+csatolmányok) leadása
  2. lépés: az iratkozás érvényesítése

Bővebb információk az iratkozással kapcsolatosan:

  • iskolánk facebook oldalán https://www.facebook.com/gimnaztraian1888
    • iskolánk honlapján www.gimnaziultraian.ro
    • iskolánk titkárságán – telefonszám: 0265 – 446317, cím: Republicii út, 92. szám                             • • iskolánk igazgató helyettesénél – telefonszám: 0744 – 573045 (Gagyi Zoltán) 

Köszönjük, hogy megtisztelnek bizalmukkal!

              MAGYAR ISKOLAVÁLASZTÁSI KAMPÁNY        https://www.rakocziszovetseg.org/magyar-iskolavalasztas www.magyariskolavalasztas.hu

https://www.facebook.com/gimnaztraian1888/posts/822709565266744?notif_id=1616495891118297&notif_t=feedback_reaction_generic&ref=notif

Anunţ important! Inscrierea în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2021-2022

PROGRAM DE ÎNSCRIERE:
ETAPA I: 29 MARTIE – 28 APRILIE 2021
ZILNIC, DE LUNI PÂNĂ JOI, ÎNTRE ORELE 8 -18 ȘI VINERI ÎNTRE ORELE 8 -17

Număr de locuri disponibile:
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „TRAIAN” TÂRNĂVENI
Clasa pregătitoare – s. română – 66 locuri
Clasa pregătitoare – s. maghiară – 22 locuri
ŞCOALA PRIMARĂ „DECEBAL” BOBOHALMA
Clasa pregătitoare – s. română – 4 locuri

Actele necesare la înscrierea în clasa pregătitoare:

– cerere tip de înscriere;
– certificat de naştere elev copie şi original;
– carte de identitate părinţi copie şi original;
– adeverinţă tip „de intrare în colectivitate” de la medicul de familie, cu vaccinuri și menţiunea „apt pentru şcoală”;
– rezultatul evaluării psihosomatice, dacă este cazul (pentru elevii care nu au frecventat grădinița sau pentru cei care s-au întors din străinătate, născuți în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021);

– recomandare de înscriere în clasa pregătitoare eliberată de unitatea de învățământ preuniversitar în care este înscris preșcolarul (pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021 și au frecventat grădinița)

Pentru înscrierea în clasa pregătitoare a elevilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31  decembrie 2021 este necesară evaluare psihosomatică, pentru elevii care nu au frecventat grădinița sau pentru cei care s-au întors din străinătate, sau recomandare de înscriere în clasa pregătitoare pentru cei care au frecventat grădinița, eliberată de unitatea de învățământ în care preșcolarul este înscris.

PROGRAMUL DE ÎNSCRIERE ÎN CLASA PREGĂTITOARE

Etapa I: 29 martie – 28 aprilie 2020

      Săptămâna 29 martie – 2 aprilie 2021

LUNI  –  între orele  8 – 18, Prof. înv. p.  Deteșan Mirela

MARŢI  – între orele  8 – 18, Prof. înv. p. Tolan Valeria

MIERCURI – între orele  8 – 18 , Prof. înv. p.  Szasz Irina

JOI  – între orele  8 – 18 , Înv. Ilea Valerica 

VINERI – între orele  8 – 17 , Prof. înv. p. Tolan Valeria

      Săptămâna 12 – 16 aprilie 2021

LUNI – între orele  8 – 18, Prof. înv. p.  Deteșan Mirela

MARŢI – între orele  8 – 18, Înv. Ilea Valerica 

MIERCURI – între orele  8 – 18, Prof. înv. p.  Szasz Irina

JOI – între orele  8 – 18, Prof. înv. p. Tolan Valeria

VINERI  –  între orele  8 – 17, Prof. înv. p.  Deteșan Mirela

  Săptămâna 19 – 23 aprilie 2021

LUNI – între orele  8 – 18, Înv. Ilea Valerica 

MARŢI – între orele  8 – 18, Prof. înv. p.  Szasz Irina

MIERCURI – între orele  8 – 18, Prof. înv. p. Tolan Valeria

JOI – între orele  8 – 18, Prof. înv. p.  Deteșan Mirela

VINERI– între orele  8 – 17 , Înv. Ilea Valerica 

   Săptămâna 26 – 28 aprilie 2021

LUNI – între orele  8 – 18, Prof. înv. p.  Szasz Irina

MARŢI – între orele  8 – 18, Înv. Ilea Valerica 

MIERCURI – între orele  8 – 18, Prof. înv. p. Tolan Valeria

CIRCUMSCRIPȚIA ȘCOLARĂ

str. Avram Iancu (până la str. Plugarilor şi 9 Mai)
Cart. Păcii bl. 2B, 2C, 2D, 2E, 2F, 2G, 2H, 2I, 2J, 2K, 2L, 2M, 2N, 2O
str. Păcii – partea dreapta
str. Păcii – partea stanga
str. Livezii
str. Liliacului, Mănoiu (inclusiv blocurile, Narciselor)
str. Turnişor, Horea
str. Republicii (partea stângă – de la Rodipet la bl. Szekely inclusiv)                                   str. Republicii (partea dreaptă – de la Carpaţi la Rodipet inclusiv bl.de la Poliţie)            str. Republicii (partea dreaptă – de la Catedrala la Şc. Gimn. Traian)
str. Republicii – blocul Venus
str. Republicii – blocul Seră
str. Frasinului, Primăriei, O.Goga, Movilei
str. 22 Decembrie (bl. Catedrală, Banca Agricolă)
str. 22 Decembrie
str. Codrului (partea stângă şi dreaptă)
str. Crizantemelor, Grădinilor
str. Eternităţii, Crinului
str. Viticultorilor
str. Ciocârliei
str. După Deal
str. Trandafirilor, V. Milea, 1 Mai, N. Bălcescu
str. Stadionului, Mărţişor
P-ţa Obor
str. Plopilor (partea stângă şi partea dreaptă)
str. Mioriţei
str. Mihai Eminescu (partea stângă şi partea dreaptă)
str. Dumbravei, Teilor
str. Porumbeilor, Crângului, Luncii, 9 Mai
Cart. Şoimilor bl. 98 A, B, C
Cart. Şoimilor bl. 100 A, B, C
Cart. Şoimilor bl. 102 A, B, C
Cart. 1 Dec. 1918 bl. 46 N sc. B, C
Cart. 1 Dec. 1918 bl. 46 N T1, T2, T3, T4, T5
Cart. 1 Dec. 1918 bl. 46 U1, U2, U3, U4
Cart. 1 Dec. 1918 bl. 46 V1, V2, V3,V4, V5, V6, V7
Cart. 1 Dec. 1918 bl. 46  Z1, Z2, Z3, Z4, Z5, Z6

PREZENTAREA ȘCOLII ÎN IMAGINI

https://www.facebook.com/gimnaztraian1888/

Informații despre exprimarea consimțământului pentru testarea în școli cu teste rapide antigen

 În conformitate cu măsurile instituite prin Ordinul comun 93/3235 din 4 februarie 2021 al Ministerelor Sănătății și Educației, în cazul elevilor care prezintă în timpul orelor de curs simptome specifice COVID-19 / elevilor care care au interacţionat cu un elev diagnosticat cu COVID-19 testat pozitiv, autoritățile recomandă testarea cu teste antigen rapide, cu respectarea următoarelor criterii:

  • testarea în unitățile de învățământ se efectuează DOAR în CABINETELE MEDICALE ȘCOLARE, de către PERSONAL MEDICAL, INSTRUIT. Menționăm că unitatea noastră de învățământ DISPUNE atât de cabinet medical, cât și de personal medical specializat,
  • recoltarea probelor biologice nazofaringiene pentru testare antigenică rapidă Covid-19 este un act medical si este supusă reglementărilor aferente în vigoare. Procedura constă în recoltarea unui exudat nazal cu ajutorul unui tampon steril, urmată de descărcarea tamponului într-un mediu lichid furnizat de către producătorul testului și ulterior impregnarea pe o casetă de testare. Rezultatul testării este disponibil în 15 minute,
  • pentru ca testarea să fie posibilă, este necesar ca părinţii să îşi exprime în scris consimțământul. Formularul poate fi descărcat de aici, sau obținut de la dirigintele / învățătorul clasei. Pe formular există şi două opţiuni care pot fi bifate:

○ doar în prezenţa părintelui/tutorelui legal;

○ în absenţa părintelui/tutorelui legal, la recomandarea personalului medical.

  • formularul trebuie completat cu MAJUSCULE și SEMNAT de către părinte / reprezentantul legal, după care documentul / poza documentului se trimite la dirigintele / învățătorul clasei.Formularul nu poate fi transmis electronic din motive juridice.
  • în cazul elevilor minori, acordul scris se va obține de la părinte ori de la reprezentantul legal sau, în lipsa acestora, de la ruda cea mai apropiată. Părintele / reprezentantul legal ARE DREPTUL, NU OBLIGAȚIA de a oferi un acord pentru recoltarea probelor,
  • în cazul în care EXISTĂ un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorele legal, elevul poate fi testat, într-o primă fază, cu test antigen rapid, care va fi raportat către DSP în maxim 24 ore,
  • dacă părintele/reprezentantul legal NU ÎȘI EXPRIMĂ ACORDUL pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, elevul este izolat în conformitate cu protocolul de izolare al școlii, este înștiințat părintele și invitat să vină după elev, urmând ca părintele să ia legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori,

 

  • formularul va fi utilizat DOAR în cazul în care un elev prezintă simptome sau este contact al unui caz confirmat, iar părinţii și-au dat acordul să fie testat în cadrul unităţii de învăţământ.

Formularul în format pdf îl puteți descărca de mai jos:

Formular exprimare consimtamant testare

Ordin nr 5545_10.09.2020 al ministrului educației și cercetării

Extras din Ordinul 5545_10.09.2020 Metodologia-cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal:

Mai jos găsiți ordinul complet:

https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2020/OMEC%205545.pdf